Loading

Acordul semnat între România și Rusia la Kremlim, în 2003, a adus pe scena politică un conflict între reprezentanții celor două țări.

Conflictul armat ruso-ucrainean, ce se desfășoară pe teritoriul Ucrainei de 52 de zile, a adus în prim-plan și o posibilă intervenție a României.

Pe seama celor apărute recent în spațiul public, cum că țara noastră a trimis militari la Kiev, Cornel Dinu, un personaj cunoscut în lumea fotbalului, a tras acum un semnal de alarmă în privința relațiilor dintre Rusia și România.

Tensiuni la semnarea acordului dintre România și Rusia

Cornel Dinu spune că, deși se vrea a se menține o legătură bună între cele două țări, pe seama celor întâmplate acum, dar și în trecut, el le cere celor care ne reprezintă să trateze cu prudență tot ce vine dinspre Kremlin.

Spusele sale vin în contextul în care, în urmă cu mai mulți ani, deși se vorbea de aceleași relații bune între Rusia și România, la masa negocierilor, a avut loc un moment foarte tensionat.

Vladimir Putin, Yevgeny Primakov, Ion Iliescu, Aurel Constantin Ilie, Mircea Geoană şi zeci de oligarhi ruşi purtau atunci discuții în urma semnării tratatului privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre țara noastră și cea care a pornit actualul război.

– Aurel Constantin Ilie), lucrase cu Ion Iliescu şi se semnase contractul respectiv. La discuţia prealabilă participase Primakov, care era decanul de vârstă, fostul şef al spionajului din Asia, şi care era ministru de externe. Era contractul de colaborare, de asistenţă între România şi Rusia”, a spus Cornel Dinu, în cadrul unei emisiuni TV.

La acea întâlnire, spune Dinu, Mircea Geoană, pe atunci ministru de Externe al României, a fost pus la punct de oligarhii ruși.

La masa negocierilor, unde se vorbea numai limba rusă, Mircea Geoană a îndrăznit să pornească o discuție în engleză, simțindu-se stingher printre ruși, iar de aici a mai fost doar un pas până ca Rusia să demonstreze ce putere are.

Fostul șef al spionajului din Asia s-a arătat atunci foarte deranjat de discuția în limba engleză pe care Mircea Geoană o avea cu un alt participant la masa negocierilor. Astfel, imediat ce reprezenatul nostru a deschis gura, Primakov a trecut la amenințări. O singură replică în plus, avea să-l scoată pe Geoană de la masa discuțiilor purtate la nivel înalt, la ordinal lui Primakov.

Având în vedere cele amintite, Cornel Dinu  mărturisește că ar fi bine ca relațiile cu vecinii să fie bune, să nu se ajungă, din nou, ca în 1944, în stadiul în care românii să fie subjugați. 

”Să ne avem cât se poate de bine cu vecinii… Nu să fim subjugaţi, cum am fost după 1944”

”Acolo, a doua zi, au fost şi miniştri de externe. La noi era ministru de externe Mircea Geoană. A doua zi a fost semnarea tratatului respectiv după care a urmat un banchet. Primakov, că era decanul de vârstă, era în capul mesei. În dreapta, Putin, în stânga, Iliescu, după care veneau Ion Aurel, ambasadorul, lângă Ion Iliescu, şi după care urmau 80 de inşi din oligarhia rusă. Care erau băieţii de pe timpul lui Elţîn (n.r.- primul preşedinte al Federaţiei Ruse), cărora li s-au dat cărbunele, oţelul, mai departe.  De la noi era un singur personaj, care era la jumătatea mesei. Se vorbea, bineînţeles, doar limba rusă, era actualul adjunct al NATO, domnul Geoană. După un sfert de oră, simţindu-se stingher în limba lui Puşkin, Lermontov şi a lui Dostoievski, a încercat şi el cu partenerul de faţă… Că tot vorbim despre relaţii, că ar fi bine să ne avem cât se poate cu vecinii… Nu să fim subjugaţi, cum am fost după 1944, dar să rămânem cu un ‘bună ziua’, că nu se ştie ce se întâmplă. Şi să avem o inteligenţă a diplomaţiei. Şi, în momentul acela, a încercat şi el (n.r.- Mircea Geonă), cu unul în limba engleză. Iar Primakov s-a întors către ambasador (n.r.- Aurel Constantin Ilie). <<Cine e domnul?>>, <<Cum cine e domnul? Nu te-ai întâlnit ieri cu el când aţi discutat în patru la Kremlin? Ministrul nostru de externe>>. <<Dacă mai scoate un cuvânt în engleză, îl dau afară de la masă>>. Deci, cam ăsta e raportul”, a declarat Cornel Dinu pentru Telekom Sport. 

Sursa: wowbiz.ro

By GetNews