Premierul Ciucă a fost întrebat despre măsura amânării plății ratelor la bănci pentru o perioadă de 12 luni:

„Este o măsură pe care am discutat-o împreună cu ministrul de Finanțe, iar în acest moment datele pe care am reușit să le analizăm ne-a dus către această decizie, la nivelul coaliției, să continuăm să analizăm și să vedem cât de benefică este pentru populație și pentru mediul de afaceri această măsură. Este o amânare a deciziei!“, a spus Nicolae Ciucă.

Ulterior, ministrul Adrian Câciu a intervenit:

„Această măsură a rămas încă în discuție. Discutăm cu sistemul bancar, mai ales în ceea ce înseamnă împărțirea costurilor pe această măsură pentru că, la fel cum și dumneavoastră ați prezentat, amânarea ratelor nu reprezintă o scutire de rate și de dobânzi, drept pentru care modul în care, la finalul acestei amânări, în context de creștere a dobânzilor, ar fi resimțită măsura, ne-a făcut să analizăm în continuare, împreună cu sistemul bancar pentru a găsi soluții mai bune pentru cetățeni și mai ales pentru companii.

Nu am lucrat la un astfel de proiect!

Toate aceste măsuri vin într-un pachet, iar ea ar fi fost un instrument dintr-un pachet de măsuri la îndemâna cetățeanului sau companiilor. Cel mai important lucru în acest pachet este încetinirea ratei de creștere a inflației, iar o discuție asupra amânării ratelor ar trebui să vină mai rapid în momentul  în care dobânzile au început să se stabilizeze, pentru a oferi o predictibilitate și celor care iau această decizie.“,a spus Adrian Câciu.

 Sursa: dcnews.ro

By GetNews