O descoperire macabră a pus pe jar autorităţile din localitatea italiană Borno, care încearcă să afle identitatea unei femei care a fost ucisă şi tranşată în urmă cu o săptămână.

Cadavrul acesteia a fost găsit de un trecătoru duminica trecută la graniţa cu provincia Bergamo, dar nici până în acest moment nu a putut fi identificat, potrivit Today.it.

Patru saci de gunoi de culoare neagră au fost descoperiţi de trecător sub panoul care indică graniţa dintre localităţi. În interior se afla trupul unei femei, a cărei vârstă a fost estimată a fi între 35 şi 50 de ani. Poliţiştii nu au putut stabili cu exactitate când şi cum a fost ucisă femeia. Singurul lucru cert în tot acest caz este faptul că trupul ei a fost tăit cu o precizie extremă, în 15 bucăţi care au fost ulterior puse în cei patru saci. Convins că în interior se aflau gunoaie, bărbatul a mers să deschidă sacii şi a găsit în interior o mână umană despre care a povestit că avea unghiile vopsite cu ojă.

Detalii şocante au ieşit la iveală în timpul autopsiei

Poliţiştii anchetează acum cazul, sub coordonarea procurorului din Brescia. Cadavrul a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din Brescia, pentru a fi investigat. Medicii legişti spun că iniţial criminalul a încercat să dea foc cadavrului, dar pentru că nu a reuşit să îl carbonizeze acesta a folosit o secure sau un ferăstrău electric pentru a o tăia. Bucăţile au fost puse în saci, însă aceştia nu au fost imediat aruncaţi. Bărbatul i-a păstrat iniţial la congelator, pentru că anchetatorii au descoperit urme de dezgheţare care au suferat acest lucru. 

Ancheta este însă destul de complicată, având în vedere starea resturilor umane, nu este clar câte elemente utile pentru anchetă ar putea reieși din autopsie. Sacii fuseseră probabil abandonați de curând, așa cum sugerează semnele de dezgheț și lipsa descompunerii. În plus, animalele sălbatice ar fi rupt sacii și ar fi devorat rămășițele, dacă ar fi fost acolo de mai mult timp. Anchetatorii vor să se folosească de tatuajele pe care femeia le avea pe corp pentru a putea stabili identitatea acesteia.

Anchetatorii au dat publicității câteva detalii „pentru ca eventualele cunoștințe ale femeii sau ale artiștilor tatuatori să poată oferi informații utile pentru identificare”. Pe corpul femeii (care avea pe unghii o ojă mov strălucitoare) erau următoarele tatuaje:

  • „step by step” pe glezna dreaptă;
  • „wanderlust” pe claviculă dreaptă;
  • „elegance is the” în partea dreaptă a spatelui;
  • „be brave” pe cotul stâng;
  • „fly” pe încheietura mâinii drepte;
  • „V” inversat pe coapsa dreaptă;
  • „VV” răsturnat pe coapsa stângă.

sursa: observatornews.ro

By GetNews