Războiul din Ucraina reprezintă una dintre cele mai mari amenințări din lume. Deși conflictul se desfășoară în statul ucrainean, există tot mai multe zvonuri care implică și alte state în planurile lui Vladimir Putin, iar România nu ar face excepție. O declarație recentă a unui oficial ucrainean a dezvăluit ce intenționează să se întâmple în viitor.
România, în planurile lui Vladimir Putin
A trecut mai bine de o lună de zile de la declanșarea războiului din Ucraina, iar veștile recente nu ne apropie deocamdată de momentul păcii. Invadatorii ruși ar putea să aibă însă și alte planuri. Potrivit unei declarații făcute de primarul Kievului, Vitali Klitschko, pentru News Hour with CNN, la Antena 3, oficialul ucrainean indică faptul că și România s-ar afla în planurile de viitor ale lui Vladimir Putin.
Cu forțele ruse înconjurând Kievul, Klitschko susține că apărarea capitalei ucrainene este pe poziții. Edilul menționează că mișcările rușilor sunt blocate deocamdată, după ce baricadele de pe străzile orașului și rezistența ucrainenilor îi ajută să reziste în fața invadatorilor
„Sunt foarte mulți oameni răniți și uciși. Doar în orașul nostru, Kiev, până acum aproape 300 de persoane sunt rănite. Planurile rușilor nu sunt secrete. Kievul este ținta. În patru zile avioanele au încercat să pună stăpânire pe Kiev. Ca primar al Kievului le-am spus tuturor că soldații ruși nu vor ocupa niciodată Kievul. Peste un milion de bărbați sunt în Kiev. Avem baricade construite pe stradă, la fiecare intersecție.”, a declarat primarul Kievului pentru Antena 3.
Imagini tulburătoare din timpul războiului
Vitali Klitschko a făcut totodată o declarație tulburătoare, vorbind despre cea mai cutremurătoare imagine pe care a surprins-o de la debutul conflictului. Copiii și oamenii uciși sunt ceea ce edilul orașului a văzut pe străzile din Kiev.
„Copii uciși, femeile care plâng, bucăți din corpurile oamenilor pe străzi. Este un coșmar.”
„România să nu uite că a fost parte a Imperiului Rus”
În timp ce unii susțin că războiul din Ucraina va fi înăbușit în interiorul granițelor statului invadat, alții sunt de părere că Vladimir Putin nu se va opri aici. Iar declarațiile acestea se bazează pe tendințele expansioniste ale rușilor, în general, un comportament observat de secole. Primarul Kievului consideră că Rusia va intenționa să ia calea fostelor țări ale blocului sovietic, ca ținte noi.
„Planurile lui Putin sunt să refacă Imperiul Rus și România să nu uite că a fost parte a Imperiului Rus. Unde se vor opri ambițiile rușilor? Donețk și Lugansk? Nu! Ucraina? Nu! Rușii au invadat Țările Baltice? Da! Mai mult ca sigur, România poate fi în planurile rușilor.”, a explicat Vitali Klitschko.
Pe de altă parte, oficialul de la Kiev a precizat în timpul intervenției sale că mama sa este rusoaică, iar tatăl ucrainean, astfel că jumătate din sângele său este rusesc.
Sursa: impact.ro