Universitatea Craiova a scos un punct din meciul cu CFR Cluj, cu un gol marcat în prelungirile partidei din Bănie, iar Laurențiu Reghecampf s-a bucurat alături de Marian Copilu, președintele clubului.

Universitatea Craiova și CFR Cluj s-au întâlnit sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 24 din Liga 1, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, și au remizat, scor 1-1, după golurile marcate de către Claudiu Petrila, în minutul 14, respectiv Gustavo, în minutul 90+6.

La finalul acestei partide, camerele de filmat l-au surprins pe Marian Copilu, președintele clubului Universitatea Craiova, coborând din tribunele Stadionului „Ion Oblemenco”. Acesta a mers direct la antrenorul Laurențiu Reghecampf.

Gestul care arată că Laurențiu Reghecampf nu va fi dat afară de la Universitatea Craiova! Ce a făcut Marian Copilu, la finalul meciului cu CFR Cluj

Cei doi s-au îmbrățișat după punctul obținut în ultimul minut al meciului contra campioanei României. Pentru că rezultatele nu i-au mulțumit pe olteni, nici pe suporteri, nici pe cei din conducere, s-a discutat inclusiv despre posibila demitere a lui Laurențiu Reghecampf.

Îmbrățișarea dintre Marian Copilu și Laurențiu Reghecampf arată faptul că antrenorul are parte, încă, de susținerea conducerii clubului din Bănie.

În urma acestui rezultat de egalitate, CFR Cluj rămâne în fruntea clasamentului cu 60 de puncte, având un avans de nouă puncte față de rivala FCSB, care are însă cu un meci mai puțin disputat. De cealaltă parte, Universitatea Craiova rămâne pe locul 5, cu 36 de puncte, având cu un punct mai mult decât Farul Constanța, echipa de pe locul 6.

Pentru Universitatea Craiova urmează meciul cu Dinamo București, programat joi, 10 februarie, de la ora 19:55, în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1, pe Stadionul Dinamo.

Sursa: https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/gestul-care-arata-ca-laurentiu-reghecampf-nu-va-fi-dat-afara-de-la-universitatea-craiova-ce-a-facut-marian-copilu-la-finalul-meciului-cu-cfr-cluj-19406948

By GetNews