Certificatul verde introdus în Marea Britanieînainte de Crăciun va fi, cel mai probabil, desființat pe 26 ianuarie, când guvernul va revizui reglementările, anunță cotidianul italian Corriere della Sera.

Introdus înainte de Crăciun doar pentru cluburi și evenimente majore, certificatul verde va fi desființat, cel mai probabil, pe 26 ianuarie, când guvernul va revizui prevederile în vigoare.

Conform ziarului italian, se va renunța inclusiv la indicația de a lucra de acasă, purtarea măștilor în spații închise fiind singura cerință care va mai rămâne.

Asta, în condițiile în care măștile de exterior nu au fost niciodată impuse în Marea Britanie, în nicio etapă a pandemiei.

În plus, scrie ziarul italian, premierul Boris Johnson este atât de slăbit din punct de vedere politic, încât nu ar avea puterea să impună o prelungire a măsurii fără a risca să fie dat afară din Downing Street.

Săptămâna trecută, ”Spectator”, săptămânalul conservator care l-a avut cândva ca redactor pe Boris Johnson, a dedicat și coperta mesajului „Rip it up!” (Rupe-l!), făcând referire la certificatul verde.

Revenirea guvernului este justificată de datele pozitive care sosesc pe frontul pandemiei: există „semne încurajatoare”, a spus ministrul Sănătății britanic, Sajid Javid, că infecțiile sunt în scădere și că sistemul de sănătate rezistă impactului noii variante.

„În acest val nu am observat o creștere a numărului de pacienți la terapie intensivă și sunt semne că ritmul internărilor începe să încetinească”.

sursa: https://www.medianova.ro/marea-britanie-anunta-incheierea-pandemiei-regatul-unit-renunta-si-la-certificatul-verde/

By GetNews