Un farmacist din Kazakhstan a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru o crimă oribilă, comisă în propria locuinţă. Bărbatul de 28 de ani a ademenit o studentă în apartamentul său, sub pretextul măsurilor pentru un costum pe comandă, şi a violat-o înainte de a o decapita şi a-i fierbe capul în bucătărie.

Rakhmanberdi Torebekov, în vârstă de 28 de ani, e acuzat pentru moartea cumplită a lui Ayazhan Edilova, o tânără studentă de 19 ani. Fata, care lucrează la o croitorie, venise în casa farmacistului diabolic pentru a-i lua măsurile, întrucât acesta comandase un costum, relatează Daily Star. Dar odată captivă în apartamentul groazei, s-a dezlănţuit iadul: a fost violată, decapitată, iar criminalul i-a fiert capul în bucătărie. 

Anchetatorii susţin că Rakhmanberdi Torebekov a agresat-o sexual pe studentă după ce tânăra îi respinsese avansurile. După ce a ucis-o, bărbatul i-a smuls dinţii într-o încercare disperată de a acoperi urmele crimei, însă a fost prins de poliţişti în scurt timp. Capul victimei încă era în cuptor, dovadă incontestabilă a terifiantei tragedii.

Ayazhan Edilova, studentă la Facultatea de Design Vestimentar, urma să se întâlnească în acea zi cu iubitul său. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din imobil o arată pe tânără în timp ce urcă în lift cu Torebekov, acestea fiind ultimele clipe în care a fost văzută în viaţă. Familia victimei e zdrobită de vestea morţii fetei, iar rudele sale îl numesc pe criminal un “maniac diabolic”, care ar trebui să fie închis pe viaţă. “Când am văzut fotografiile cu trupul său dezmembrat, am observat că i-a smuls unghiile şi dinţii, pe care le-a depozitat apoi în punguţe de plastic”, povesteşte Almat Mulikov, fratele tinerei ucise.

Farmacistul a mărturisit crima, după ce a încercat să se sinucidă

Torebekov este un farmacist respectat în domeniul său, cu pregătire medicală temeinică şi care provine dintr-o familie bună din oraşul Almaty. Când poliţiştii au dat buzna în locuinţa sa, bărbatul a încercat fără succes să se sinucidă, tăindu-şi gâtul. A fost transportat la spital, unde şi-a mărturisit fapta, povestind că a ascuns părţi din trupul studentei în coşurile de gunoi din cartier. Ulterior, a recunoscut doar că a ucis-o pe fată în martie 2021, fiind condamnat de judecătorul Erkin Maishinov la 25 de ani de închisoare. În plus, trebuie să plătească familiei victimei daune în valoare de 34.000 de lire.

sursa: https://observatornews.ro/mapamond/moartea-terifianta-a-unei-studente-violata-si-dezmembrata-ce-au-gasit-politistii-in-cuptorul-farmacistului-asiatic-452491.html

By GetNews