În perioada pandemiei, când era în vigoare starea de alertă, serviciile medicale pe care le oferă medicul de familie s-au simplificat destul de mult. În luna martie însă, starea de alertă a expirat, iar odată cu ea au dispărut atât restricții, cât și unele servicii la care românii puteau avea acces mai simplu. Ce servicii nu mai pot oferi medicii de familie, începând cu luna aprilie.
Nu mai cere aceste lucruri la medicul de familie
Starea de alertă a fost ridicată în luna martie, iar începând cu a doua jumătate a lunii, lucrurile au revenit la cum erau înainte de pandemie. Una dintre consecințele expirării stării de alertă se vede în serviciile pe care medicii de familie le oferă. Astfel că, începând de la 1 aprilie, au dispărut o serie de lucruri la care pacienții aveau acces mai simplu în timpul pandemiei.
Medicii de familie nu mai pot da rețete online, cu excepția celor eliberate lunar pentru pacienții care suferă de afecțiuni cronice. Dispare și posibilitatea de a beneficia de consultații telefonice sau de asistență online, iar anunțul a fost făcut de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF). Într-o postare pe Facebook, Federația a anunțat ce servicii au dispărut de la 1 aprilie, explicând că nu medicii sunt de vină pentru revenirea la sistemul folosit anterior.
Nu noi suntem de vină pentru că nu mai putem acorda consultații la distanță, online, prin telemedicină după 1 aprilie decât pentru transmiterea rețetei lunare și doar pentru transmiterea rețetei lunare, pentru pacienții care suferă de boli cronice și ne solicită acest lucru.
Nu noi suntem, deci, de vină, atunci când suntem nevoiți să chemăm la cabinet toți pacienții pentru orice problemă de sănătate, chiar dacă în ultimii doi ani am fost capabili și am avut voie să tratăm la distanță, mai comod pentru pacienții care au preferat astfel, atunci când și noi am considerat că pacientul este în siguranță astfel.
Nu noi suntem de vină pentru scrisorile medicale pe care trebuie să reîncepem să le solicităm periodic pacienților, pentru drumurile chinuitoare pe care pacienții vârstnici sau doar cu boli cronice trebuie să le facă la 3, 6, 9, 12 luni în policlinici și spitale, la oraș sau uneori chiar în alt județ”, au transmis reprezentanții medicilor de familie.
Ce s-a schimbat de la 1 aprilie
În scrisoarea publicată pe Facebook, FNPMF a anunțat pacienții despre principalele modificări de care trebuie să țină cont. Astfel, începând cu 1 aprilie 2022:
- Nu se mai acordă consultații fără ca pacientul să prezinte cardul de asigurat.
- Consultațiile online sau la telefon nu mai pot fi acordate decât pentru bolile cronice și pentru cele cu potențial epidemic.
- Cu excepția urgențelor, consultațiile se acordă numai în baza programării telefonice realizate cu 24 de ore înainte.
- Anumite medicamente pentru afecțiuni cronice nu mai pot fi prescrise de medicul de familie decât în baza scrisorii medicale.
Nu noi suntem de vină pentru limitele financiare și de resurse umane ale sistemului de sănătate, pentru listele de programare și timpii uneori lungi de așteptare pentru o programare, inclusiv la medicul de familie.Nu noi suntem de vină pentru toate aceste probleme și nu acceptăm să fim făcuți responsabili în fața pacienților noștri. Partenerilor noștri, la bine și la rău în sistemul de sănătate românesc. Mulțumim pacienților și aparținătorilor pentru înțelegere.Ne cerem scuze pentru situațiile în care suntem puși de autorități față de dumneavoastră!” au mai transmis cei de la FNPMF.
sursa: impact.ro