Ziua de 13 ianuarie a fost una cu ghinion pentru o familie din Târgu Jiu, care a fost spulberată pe DN67, pe raza localității Cocorova, de un şofer de 19 ani, care conducea un BMW cu volan pe partea dreaptă.

În maşina lovită se aflau un soţ şi o soţie, un frate de-al bărbatului şi cei doi copii ai cuplului de 7 şi 15 ani. În urma impactului, şoferul de 41 de ani, femeia de 35 de ani și celălalt bărbat de 37 de ani şi-au pierdut viaţa.

Cei doi copii, un băiat de şapte ani și o fată de 15 ani, dar şi şoferul vinovat de 19 ani şi un tânăr de 22 de ani au ajuns la spital, informează reporterul Observator Cristina Oprea. Copiii sunt în stare gravă şi vor fi transportaţi la Timişoara. 

Din primele informaţii, şoferul BMW-ului a intrat într-o depășire fără să se asigure. Se pare că martor la incident a fost un alt frate de al victimelor care se afla în faţa lor. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Ce spun poliţiştii

La data de 13 ianuarie a.c., ora 20.47, pe DN 67, în afara localității Cocorova, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, care în urma verificărilor efectuate au stabilit că un tânăr de 19 ani, din comuna Căzănești, în timp ce conducea un autoturism a pătruns pe sensul opus de mers nejustificat și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Șimian.

Din accident a rezultat decesul conducătorului auto de 41 de ani, precum și a unei femei de 35 de ani și a unui bărbat de 37 de ani. De asemenea, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a doi minori de 7 ani, respectiv 15 ani, dar și a conducătorului auto de 19 ani și a unui tânăr de 22 de ani.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. La locul evenimentului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și o ambulanță SMURD din cadrul Stației Strehaia. Pentru acordarea primului-ajutor medical victimelor, la locul evenimentului au fost directionate și patru echipaje ale SAJ.

Familia spulberată era din satul Cerneți, comuna Șimian, județul Mehedinți.

Sursa: https://observatornews.ro/eveniment/o-familie-intreaga-spulberata-de-un-sofer-de-19-ani-cu-bmw-cu-volan-pe-partea-dreapta-doar-copiii-de-7-si-15-ani-au-scapat-cu-viata-din-impact-dar-sunt-in-stare-grava-454369.html

By GetNews