Mărturii cutremurătoare ale oamenilor care și-au luat copiii și hainele și au plecat din calea războiului. De la primele ore ale dimineții, sute de oameni din Cernăuți au trecut frontiera la Siret, în România, după ce Rusia a invadat Ucraina. Oamenii se tem pentru viața lor și pleacă unde văd cu ochii.

Refugiați din Ucraina au ajuns în România

Mai mulți ucrainieni și-au făcut bagajele cu strictul necesar, și-au luat copiii și au venit în România, trecând frontiera la Siret, după ce Rusia a invadat Ucraina. Este oficial, războiul a început. Potrivit Monitorul de Suceva, sute de oameni din zona Cernăuți au trecut granița joi dimineață, după ce rușii au bombardat aeroporturile din Ivano-Frankivsk și Lvov.

Nu știm ce se întâmplă, ne este teamă. Am luat copiii, hainele și plecăm unde vedem cu ochii (…) un kilometru de oameni, pe două rânduri, așteaptă să intre în România, prin Vama Siret, a declarat un refugiat pentru sursa menționată.

Potrivit acestui cetățen, situația din Cernăuți este dezastruoasă. Panica s-a instalat printre oameni care au făcut cozi mari la benzinării și se pregătesc să părăsească țara. Și magazinele sunt aglomerate, pentru că mulți vor să-și facă provizii.

Bloc de locuințe din orașul Chuguev, Ucraina bombardat de ruși

AFP a publicat pe Twitter imagini cu un bloc de locuinte din orasul Chuguev, Ucraina, lovit intr-un bombardament.

Vasile Dîncu, Ministrul Apărării din România a declarat că țara noastră s-a pregătit pentru 500.000 de refugiați din Ucraina și că există un plan pregătit în toate marile orașe, în vecinătatea granițelor.

Peste 500.000 de refugiați, asta e cifra la care ne-am pregătit. Sunt multe puncte, există un plan în acest sens care este pregătit în toate marile orașe, în vecinătatea granițelor. Peste tot există, este o situație extremă, dacă vom avea fluxuri masive de refugiați, a declarat ministrul Apărării.

Comunitatea internațională reacționează: Vladimir Putin va plăti scump acest război. Președintele Klaus Iohannis a solicitat oprirea imediată, integrală și necondiționată a agresiunii militare ruse, retragerea tuturor forțelor ruse din Ucraina și încetarea oricăror presiuni la adresa Ucrainei.

Șeful statului a făcut un apel la responsabilitate, la evitarea de pierderi de vieți omenești și afectarea în orice fel a siguranței civililor.

sursa: https://soferidinromania.ro/oamenii-fug-din-calea-razboiului-declaratii-din-vama-siret-am-luat-copiii-hainele-si-plecam-unde-vedem-cu-ochii/

By GetNews