Guvernele şi autorităţile din statele europene trebuie să se pregătească pentru o creştere semnificativă a cazurilor de COVID cu varianta Omicron, a atenţionat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

„Putem vedea o altă furtună venind”, a avertizat Hans Kluge, reprezentantul OMS pentru Europa, la o conferinţă de presă, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

El a semnalat că această variantă foarte contagioasă a coronavirusului, care s-a răspândit iniţial în oraşe mai ales prin activităţi de socializare şi la locul de muncă, nu a avut încă un impact major pentru că a afectat deocamdată cu precădere adulţii tineri, situaţie ce s-ar putea schimba pe măsură ce vor fi atinse categoriile mai vulnerabile.

„Numărul dramatic al unor noi infecţii COVID-19 ar putea conduce la creşterea spitalizărilor şi la o perturbare puternică a sistemelor sanitare şi a altor servicii esenţiale”, a mai spus Hans Kluge, îndemnând populaţia să se vaccineze şi cu doza booster şi să limiteze socializarea.

OMS a avertizat luni că varianta Omicron se răspândeşte mai rapid decât Delta şi poate infecta de asemenea persoanele imunizate prin vaccinare sau după trecerea prin boală în urma infectării cu alte variante ale coronavirusului SARS-CoV-2. OMS consideră de asemenea hazardat ca din informaţiile disponibile până în prezent să se tragă concluzia că Omicron ar cauza forme mai uşoare de boală faţă de variantele anterioare.

sursa: https://m.digi24.ro/stiri/externe/ue/oms-avertizeaza-europa-ica-va-fi-lovita-de-valul-omicron-putem-vedea-o-alta-furtuna-venind-1777535

By GetNews