Poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Sighişoara au întrerupt, luni seară, un eveniment privat,care se desfăşura cu încălcarea prevederilor Legii 55/2020. În urma verificărilor, organizatorii au fost amendaţi cu 9.000 de lei.

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01.00, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Sighişoara, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unei locaţii din localitate, ar avea loc un eveniment privat, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020, se precizează într-un comunicat oficial al IPJ Mureş.

În cursul nopţii trecute, în jurul orei 01.00, poliţiştii Secţiei 10 Poliţie Rurală Sighişoara, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unei locaţii din localitate, ar avea loc un eveniment privat, încălcându-se astfel prevederile Legii 55/2020, se precizează într-un comunicat oficial al IPJ Mureş. 

La faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre o petrecere, la care participau aproximativ 200 de persoane, relatează news.ro. Organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 9.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

În continuare poliţiştii efectuează verificări în vederea identificării participanţilor şi sancţionarea lor contravenţională. Poliţiştii recomandă cetăţenilor să respecte măsurile de protecţie dispuse de autorităţile sanitare, astfel încât să prevină, pe cât se poate, răspândirea infecţiei cu virusul SARS-CoV-2. Poliţiştii mureşeni continuă acţiunile de acest gen, scopul nostru fiind atât prevenirea evenimentelor negative, cât şi constientizarea cetăţenilor asupra responsabilităţii fiecăruia de a asigura siguranţa celor apropiaţi.

Restricţii valabile de Revelion 2022 

La începutul lunii decembrie, Guvernul a decis să ofere o nouă listă de relaxări valabile inclusiv în seara de Revelion. Printre acestea ar fi de menţionat faptul că a fost eliminată carantina de noapte pentru persoanele nevaccinate, dar şi obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile deschise. De asemenea, restaurantele pot sta deschise până la răsărit.

În ciuda faptului că restaurantele au fost deschise de Crăciun, barurile și cluburile rămân închise și de Revelion 2022, iar nunţile şi botezurile vor fi interzise. Nu la fel se întâmplă cu party-urile în aer liber de Crăciun 2021 și Revelion 2022. Cine doreşte să petreacă alături de prieteni trebuie să înţeleagă că petrecerile private sunt permise, dar cu un număr redus de persoane.

Sursa: https://observatornews.ro/eveniment/eveniment-privat-cu-200-de-persoane-intrerupt-de-politisti-la-sighisoara-452015.html

By GetNews