Conflictul din Ucraina sună mobilizarea la Bucureşti. Toţi bărbaţii cu vârste între 18 şi 63 de ani ar putea să fie chemaţi să apere patria, în cazul unui eventual război în care să fie implicată şi România. Potrivit unui proiect despre care autorităţile spun că nu ar mai fi de actualitate, ar fi vorba inclusiv de cetăţenii români care sunt plecaţi din ţară. Oficialii ne asigură că documentul va fi actualizat, iar apoi va fi prezentat şi publicului. 

Proiectul de lege a apărut neoficial în spațiul public şi se referă la declararea unei situaţii de criză când este ameninţată securitatea, apărarea naţională, stabilitatea politică, economică sau socială. Documentul se referă şi la posibila mobilizare a tuturor forțelor armate din țară, în  caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război. 

slt.(rtr.) Marius Apostol, Asociația Veteranilor: Evoluția în Ucraina se adâncește mult mai tare, armata Federației Ruse face pași importanți către granița noastră. E ca o mobilizare, o mobilizare a armatei române de a pregăti tinerii și poporul român în cazul în care…Nu trebuie să ne panicăm, dar trebuie luate neapărat aceste măsuri, inclusiv starea de criză.

Potrivit draftului, în caz de război, structurile Ministerului Apărării vor putea trece în subordinea forțelor armate străine de pe teritoriul țării noastre sau a comandamentelor NATO. Un conflict militar i-ar scoate în prima linie pe militarii români activi, urmați de rezerviști. Tinerii între 20 şi 35 de ani ar urma să fie convocaţi apoi pentru pregătire militară. La nevoie, însă, Armata Română ar putea apela la toţi bărbaţii care au între 18 şi 63 de ani. 

slt.(rtr.) Marius Apostol, Asociația Veteranilor: Oamenii de rând ar veni, într-adevăr, a patra forță a Armatei Române.

Virgil Bălăceanu, Asociația Ofițerilor în Rezervă: Când pe timpul stării de mobilizare sau de război resurse umană nu se poate asigura din tineri incorporabili, respectiv dintre 18-35 ani, atunci se poate apela și la bărbații cu obligații militare între 35 și 63 de ani.

Potrivit proiectului de lege, mobilizarea în caz de război nu i-ar afecta doar pe cei rămași în România. Inclusiv cei care s-au mutat în alte țări ar urma să fie chemați de autorități.

Eugen Bădălan, fost şef Stat Major al Armatei: Cetățenii unei țări au obligații militare față de țara respectivă, deci dacă este un român stabilit în afara granițelor României are obligații militare față de statul român.

Cei vizați ar avea la dispoziție 15 zile timp în care să se pregătească. Situația îi nemulțumește, însă.

”Doar dacă aș simți că familia mea este în pericol. Dacă ar trebui să lupt strict pentru țară, nu m-aș duce. Țara nu a făcut nimic pentru mine, eu de ce să fac ceva pentru ea.”

”Dacă asta se cere, asta o să fac…O să fac ce se impune…”

Cei care evită ar putea fi amendaţi cu până la 2.300 de lei

Cei ar încerca să evite mobilizarea autorităților ar putea fi sancționați cu până la 2300 de lei amendă, după cum este precizat în proiectul de lege. Situația de criză va fi instituită la propunerea ministrului Apărării, dar trebuie avizată de premierul în funcție.

Proiectul este inițiat de Ministerul Apărării și de Ministerul de Interne, însă a fost discutat deja în CSAT. În plus de asta, în acest moment, proiectul de lege este în avizare între ministere, dar și la instituțiile statului. Și asta pentru că toate serviciile secrete din România, și aici ne referim la SRI, SIE, SPP și STS, trebuie să dea un aviz, mai apoi proiectul urmează să fie adoptat într-o ședință de Guvern, ca proiect de lege și trimis aici, în Parlament, unde urmează să fie dezbătut și votat.

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, spune, însă, că proiectul nu ar mai fi de actualitate. O altă lege ar fi în lucru, susţin oficialii.

Sursa: https://observatornews.ro/eveniment/pregatiri-in-caz-de-razboi-in-romania-oamenii-de-rand-ar-veni-a-patra-forta-a-armatei-461967.html

By GetNews