Ministrul Sănătății Alexandru Rafila prezintă, miercuri, alături de directorul Institutului Național de Sănătate Publică Adriana Pistol, estimările specialiștilor în legătură cu valul 5 al pandemiei, dar și măsurile pe care Minsiterul Sănătății le-a pregătit. Rafila a vorbit și despre certificatul COVID-19, proiect abandonat în Coaliție după o discuție cu președintele Klaus Iohannis. La rândul său, Adriana Pistol a explicat adoptarea certificatului ar fi redus presiunea pe spitale în valul generat de varianta Omicron. „60% din populația vulnerabilă este nevaccinată”, spune directorul INSP.

„Noi ne-am aflat în cursul celui de al patrulea val într-o situație în care sistemul a fost depășit. Am avut cea mai mare mortalitate din UE, 3% dintre pacienții infectați au decedat și au fost afectate și persoanele cu alte patologii care au avut acces limitat la serivcii medicale. Ne dorim ca acest lucru să nu se mai întâmple. Nu avem decât măsurile așa numite de sănătate publice, care se referă la distanțare, utilizarea măștii, pe care le recomandăm. Trebuie să găsim o soluție să revitalizăm campania de vaccinare prin informații credibile și accesibile”, a declarat ministrul Rafila. 

Ministrul spune că are instrumente limitate pentru a opri răspândirea noii tulpini, unul dintre aceste posibile instrumente fiind certificatul electornic COVID, care nu a fost adoptat din cauza unei decizii politice în Coaliție.

„Încercăm să extindem testarea la nivelul cabinetelor de familie și sperăm să avem succes să depistăm cât mai repede persoanele bolnave. Din păcate, o măsură care să încetinească transmiterea, acel certificat COVID-19, noi l-am elaborat, dar el nu a fost adoptat. Este o măsură pe care am fi vrut să o luăm în România, rămâne de văzut dacă în perioada următoare va exista o decizie politică care să ducă la adoptarea acestui document încât să evităm trei lucruri majore: 1. un lockdown; 2. închiderea școlilor; 3. un număr cât mai mic de decese și pentru asta trebuie să avem toate instrumentele”, a spus ministrul Sănătății.

„Dacă certificatul COVID-19 ar fi existat, panta de creștere ar fi fost mult mai lină”, a spus și Adriana Pistol, directorul INSP.

Potrivit directorului INSP, până la jumătatea lunii ianuarie Omicron va deveni tulpina dominantă, fiind estimate peste 25.000 de cazuri pe zi. În scenariul optimis, în 33 de zile se vor ocupa 1.500 de paturi la ATI, în condițiile în care 60% din populația vulnerabilă este nevaccinată.

Măsuri anunțate de Ministrul Sănătății pentru pregătirea valului 5

  • structură de coordonare a asistenței medicale la Ministerul Sănătății, ca să poată lua deciziile în timp real;
  • punem la dispoziție lista centrelor de testare și evaluare, va fi publicată pe siteul ministerului;
  • extinderea capacității de testare și a asistenței ambulatorii;
  • ghidul de recomandări pentru monitorizare și tratament în ambulatoriu, inclusiv modul în care se prescriu antiviralele;
  • parteneriat cu organizațiile profesionale;
  • instruirea personalului pentru asigurarea siguranței pacienților;
  • paturi alocate de circa 20% pentru pacienții COVID-19, 25.000 de paturi, cu o creștere de până la 30% în cazul în care capacitatea este depășită;
  • am crescut bugetul pentru secțiile ATI cu 60%;
  • tratamentul: nu se face prin decizia ministrului Sănătății, tratamentul se face prin recomandarea unei comisii de experți. Această comisie ne-a furnizat informațiile încât să adoptăm un nou protocol de tratament;
  • va exista un mecanism care să asigure evaluarea pacienților încât să fie eligibili pentru tratamentul antiviral;
  • medicația antivirală nu se dă în loc de vaccin;
  • introducem antiviralele inovative de la mijlocul lunii ianuarie;
  • comunicarea și parteneriatele – încercăm să comunicăm vizual cu populația astfel încât să fie accesibile informațiile pentru toți;
  • revitalizarea campaniei de vaccinare – trebuie să creștem ponderea informării. Trebuie să nu fie politizată.

sursa: https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/rafila-vrem-sa-evitam-un-lockdown-din-pacate-certificatul-covid-nu-a-fost-adoptat-e-o-decizie-politica-1783987

By GetNews