Au fost şi tragedii în noaptea de Ajun. O femeie din Vaslui şi-a pierdut viaţa după ce casa în care locuia a luat foc. Pusese o aerotermă într-o cameră în care voia să primească colindătorii şi de acolo au pornit flăcările. Femeia a sunat mai întâi la 112, apoi a încercat să recupereze ce mai putea din încăpere. Nu a mai apucat să iasă. Vă avertizăm că urmează imagini şi detalii cu un puternic impact emoţional.
Focul a izbucnit chiar în noaptea de Ajun, la casa din cartierul Gura Bustei, din Vaslui. Pompierii au venit de urgenţă, chemaţi chiar de proprietară. Aceeaşi femeie care a rămas prinsă în casa în flăcări.
“Domnule, de la o aerotermă, am zis să facem un pic de căldură că veneau colindatorii la noi și eu stăteam la televizor jos, iar soția s-a dus sus. Au început să strige la mine, eu am vrut să mă duc să o trag, să o scot afară, nu am mai putut că au îmbulzit flăcările”.
Soţia bărbatului nu a fost singura victimă. Alte două persoane au ajuns la spital.
Marius Stanciu, purtător de cuvânt ISU Vaslui: “Din locuință au mai fost evacuate două persoane, dintre care una a fost transportată la unitatea de primiri urgențe din cadrul spitalului de urgență Vaslui aceasta fiind diagnosticată cu intoxicație de fum și gaze fierbinți”.
Incendiul a fost lichidat după patru ore
Incendiul a fost amplificat şi de explozia unei butelii cu gaz metan. Vecinii au rămas înmărmuriţi.
“Nu aveai cum să te apropii de acuma de casă! Erau flăcri mari 7..8 metri și a mai fost și explozia aia după ce au oprit gazul”.
Incendiul a fost lichidat după patru ore.
Sursa: https://observatornews.ro/eveniment/tragedie-la-vaslui-in-noaptea-de-ajun-am-vrut-sao-trag-sao-scot-afaradar-au-imbulzit-flacarile-451670.html