Ofensiva rusă se înteţeşte în Ucraina în a şasea zi de război. Toate tunurile sunt pe Kiev. Turnul televiziunii din capitală a fost distrus cu puţin timp în urmă, cinci oameni au fost ucişi. Şi ce e mai rău abia urmează. O coloană militară care se întinde pe 60 de kilometri se îndreaptă spre capitala care, cel mai probabil va fi atacată terestru. Putin vrea să o cucerească fără să o distrugă. Cel puţin 10 civili au murit azi şi în Harkov, după un bombardament care a lovit mai multe clădiri. 

Rachetele ruseşti au lovit, de dimineaţă, în inima celui de-al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov. Mai multe clădiri, inclusiv palatul guvernatorului din piaţa Libertăţii au fost distruse. Într-una dintre ele, scara s-a prăbuşit şi a prins sub ea mai mulţi oameni.

Ucrainean: Asta este pentru cei care se aşteptau la pace cu Rusia, asta v-aţi dorit?! Sunt foarte mulţi răniţi. Sunt oameni prinşi sub ruine, am scos trupurile a şase victime, iar 20 de oameni sunt răniţi.

Bilanţul a ajuns la 10 morţi, inclusiv copii, dar căutările sub dărâmături continuă. Sirenele au anunţat atacul, iar oamenii au fugit în adăposturi. La 100 de kilometri distanţă, 70 de militari ucrainieni au murit intr un atac ce pare a fi făcut de “tatăl tuturor bombelor”, temutele bombe termobarice, arsenal devatstator folosit în războiul din Cecenia

Armamentul a fost observat de jurnaliştii occidentali la graniţa cu Ucraina în urmă cu trei zile, dar Rusia a negat folosirea lor.

Ucrainean: Nu poţi privi fără să plângi!

Zelensky:Două rachete de croazieră au lovit această Piaţa a Libertăţii. Cea mai mare piaţă din ţara noastră şi din Europa. Piaţa Libertăţii. Acesta este preţul libertăţii.

Rachetele ruseşti au ajuns astăzi până la 15 kilometri de România. Artileria rusă a ţintit o unitate militară din satul Cairaclia din regiunea Odessa. Primarul le-a cerut locuitorilor să rămână în case.

Moscova susuţine in continuare că nu atacă niciun obiectiv civil

Serghei Şoigu: Partea ucraineană nu ezită să folosească civilii drept scut uman. Multiple lansatoare de rachete, arme, obuziere de calibru mare au fost aşezate în curţile clădirilor rezidenţiale, lângă şcoli şi grădiniţe.

Capitala rămâne însă principala ţintă. Un convoi lung de 60 de kilometri de blindate se îndreaptă spre Kiev. Mai multe imagini au fost surprinse de martori şi postate online. Iar fotografiile surprinse din satelit le confirmă. Coloana porneşte din baza aeriană din Antonov. De altfel, scenariul discutat în cadrul NATO este că Vladimir Putin vrea să ocupe capitala, dar fără să o distrugă. Să confişte cele mai importante insituţii şi să-l dea jos pe Volodimir Zelensky.

Volodimir Zelensky: Harkov şi Kiev sunt cele mai importante ţinte. Teroarea este îndreptată către noi pentru a ne dezbina, pentru a ne doborî rezistenţa. Ei ţintesc capitala noastră şi Harkovul.

O rachetă ar fi lovit turnul televiziunii din Kiev, iar emisia canalelor TV a fost întreruptă. Oamenii se tem că ruşii vor da asaltul final asupta capitalei cât de curând, iar mulţi înceracă să fugă în ultima clipă din oraş.

Ucrainenii se apără cum pot în faţa invadatorilor. Fac baricade din propriile trupuri in fata blidatelor si chiar reuşesc să pună pe fugă militarii marii armate ruse.

Rezistenţa Ucrainei a făcut deja înconjurul lumii

Printre imaginile care circulă pe internet și care arată curajul uneori nebun al ucrainenilor obișnuiți este și un clip cu o femeie care atacă din maşină un tanc cu un cocktail Molotov. Alte clipuri arată zeci de soldaţii ruşi care s-ar fi predat de bunăvoie. De altfel, Ministerul Apărării, le-a făcut și o ofertă militarilor lui Putin: 5 milioane de ruble, jur de 50 de mii de dolari adică și amnistie totală dacă se predau.

O a două rundă de negocieri între Ucraina şi Rusia este programată mâine, la graniţa Belarusului cu Polonia, dar speranţele sunt minime. Una din condiţiile lui Vladimir Puțin este demilitarizarea Ucrainei.

sursa: https://observatornews.ro/extern/ucraina-se-va-confrunta-miercuri-cu-un-atac-devastator-imaginile-surprinse-din-satelit-460961.html

By GetNews