Multe conflicte casnice au avut loc în România, în noaptea de Revelion, din cauza consumului de alcool. Un bărbat a vrut să își ucidă soția cu un topor dar a căzut și s-a lovit la cap.
S-a întâmplat în localitatea Ciurea din județul Iași. Bărbatul, în vârstă de 40 de ani a ajuns la spital în noaptea dintre ani. Ieşeanul s-a lovit la cap în timp ce-şi alerga soţia cu un topor, scrie Adevărul.
Cadrele medicale spun că bărbatul a dezvoltat o psihoză etanolică, pe fondul consumului de alcool.about:blank
Potrivit medicilor, bărbatul a fost încătuşat de poliţie, evaluat de medici şi dirijat apoi pentru internare spre Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iaşi.
„Acesta, pe fondul consumului de etanol, a dezvoltat psihoză etanolică şi, în timp ce îşi urmărea soţia cu toporul a căzut şi a suferit un traumatism cranio-cerebral frontal. Pacientul a fost încătuşat de Poliţie, a fost evaluat de urgentist, OMF, ORL şi Oftalmologie. Ulterior, a fost dirijat către Spitalul de Neurologie şi Spitalul Socola, pentru internare”, spune Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi.
Tot în noaptea dintre ani, un pacient în vârstă de 31 de ani, agitat psiho-motor, cu tulburări de comportament, etilism acut, cu infecţie HIV şi hepatită acută, s-a prezentat în UPU-SMURD Iaşi. Pacientul a fost transferat către Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.
Sursa: https://www.comisarul.ro/articol/un-barbat-din-iasi-s-a-ranit-grav-in-timp-ce-isi-a_1309315.html