Un bărbat în vârstă de 45 de ani din comuna Teleşti este cercetat de poliţişti după ce ar fi despărţit doi pui de câine de mama lor, apoi i-ar fi abandonat, a informat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Corina Scurtu.

Potrivit acesteia, pe 18 ianuarie, poliţişti din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un autor necunoscut ar fi despărţit doi pui de câine, în vârstă de aproximativ şase săptămâni, de mamă, iar ulterior i-ar fi abandonat în comuna Băleşti.

Cei doi pui de câine au fost ridicaţi de poliţişti şi plasaţi la Adăpostul pentru câini din cadrul Serviciului Public Local Rovinari.

Totodată, în urma activităţilor investigative desfăşurate, poliţiştii au reuşit identificarea persoanei în cauză, ca fiind un bărbat, de 45 de ani, din comuna Teleşti, informează Agerpres.

„Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă şi abandonarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului”, a precizat Corina Scurtu.

Sursa: https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/un-barbat-s-a-ales-cu-dosar-penal-dupa-ce-a-despartit-doi-pui-de-caine-de-mama-lor-apoi-i-a-abandonat-1830955

By GetNews