Axeria Iard debutează pe piața din România mai devreme decât se așteptau majoritatea specialiștilor din piață, promițând totodată prețuri mult mai mici ale polițelor RCA și o strategie diferită (segmentarea în funcție de zona unde este condusă mașina – mașinile din orașele mici, sub 20.000 de locuitori, sunt principala țintă a companiei, iar șoferii de acolo vor beneficia de prețuri mai mici din partea Axeria).

Redăm mai jos primul comunicat de presă emis de companie pentru piața din România:

„Avem plăcerea de a vă informa că AXERIA IARD, companie activă pe piața de asigurări din Franța de peste 29 ani, a finalizat procesul de notificare în baza dreptului de stabilire, pentru sucursala din Romania, primind aviz favorabil de la Autoritatea de Supraveghere din Franța (Autorité de contrôle prudentiel et de résolution – ACPR), cât și de la Autoritatea de Supraveghere Financiară din Romania. 

AXERIA IARD a fost achiziționată integral de către grupul Watford Holdings Ltd, procesul de schimbare al acționariatului fiind finalizat în Aprilie 2021. La începutul lunii Noiembrie 2021, Watford Holdings și Watford Re au devenit Somers Group Holdings și Somers Re, raiting-ul „A-” fiind reconfirmat de către Agenția Internatională de Rating AM Best.

Această tranzacție, prin care AXERIA IARD a fost achizitionată de către Grupul Watford, reprezintă un adevărat punct de cotitură în istoria companiei, și pozitionează AXERIA IARD într-un grup internațional puternic și dinamic. Prin această achiziție, grupul Watford/Somers continuă strategia de dezvoltare pe piața de asigurări Europeană post Brexit.

Grupul Somers (ex. Watford) este prezent pe piața din Romania încă din anul 2018, iar prin compania AXERIA IARD va continua să ofere produse de asigurare clienților din România, demonstrând interes pentru o prezență de lungă durată pe o piață cu un potențial ridicat de dezvoltare.  

AXERIA IARD incepe subscrierea pe piața românească cu polița de răspundere civilă auto față de terți (RCA), aceasta reprezentând primul produs de asigurare oferit viitorilor clienți din Romania. Pentru a putea acoperi întreg teritoriul țării, distribuția produsului RCA se face prin intermediul distribuitorilor de produse de asigurare autorizați, companii de brokeraj active pe piața românească de asigurări.

AXERIA IARD continuă parteneriatul strategic al grupului cu compania INTARO, ce va oferi servicii specializate la nivelul întregii țări, în special privind instrumentarea și administrarea portofoliului de daune, folosind soluții IT de ultimă generație, unul dintre obiectivele principale ale AXERIA IARD fiind despăgubirea rapidă și corectă a clienților din portofoliu.

Prin structura avuta în vedere pentru emiterea polițelor și instrumentarea dosarelor de daună, prin parteneriatele încheiate atât cu brokerii de asigurare cât și cu partenerul local INTARO, compania AXERIA IARD se va poziționa cât mai aproape de clienți, astfel încât să ofere acestora un acces simplu și rapid la serviciile companiei.”, citează economica.net.

By GetNews